Duiliu Zamfirescu

Duiliu Zamfirescu s-a născut în data de 30 octombrie 1858, la Plăinești (în prezent, localitatea Dumbrăveni) și a fost un scriitor român, membru și vicepreședinte al Academiei Române.

Duiliu Zamfirescu | Opera

Romane

  • Ciclul Comăneştenilor
  • Viaţa la ţară (1893)
  • Tănase Scatiu (1895)
  • În război (1897 - 1898)
  • Îndreptări (1901 - 1902)
  • Anna (1906 - 1910)

Nuvele

  • Locotenentul Sterie
  • Spre mare
  • Conu Alecu Zăgănescu
  • Subprefectul
  • Frica
  • Furfanţo
  • Spre Coteşti
  • Un pui şi un cărăbuş
  • O muză
  • Pe Argeşiu
  • Baba-oarba
  • Mănăstirea Dealului
  • Amintiri din vremuri
  • Din Dobrogea
  • Zadarnic
  • Blaue Donau
  • Archivarul (portret)
  • Jeana
  • Pentru tot-d'a-una
  • Maria
  • Singurătatea
  • Patrie şi poezie
  • Manelele (fragment)
  • Unde de vară

Poezie

  • Fără titlu (1883)
  • Levante şi Kalavryta la Missolonghi
  • Harpista
  • Desgust
  • Juan
  • Djali
  • Câinele Nizamului
  • Alina-Linda
  • La bal mascat
  • Nebuna din Heresti
  • Opt rânduri
  • Dorinţa
  • Nella
  • Un trandafir
  • Rozele de iarnă
  • Luna lui Maiu
  • Dedicaţie
  • Pe o pagină de muzică
  • Te-am întrebat
  • Salbele
  • Într-un album
  • Ghici!

Duiliu Zamfirescu | Date despre autor

Studiile primare și gimnaziale le urmează la Focșani, iar apoi face liceul și urmează cursurile Facultății de Drept la București. În 1880 este absolvent, apoi devine magistrat la Hârșova și Târgoviște, după care profesează ca avocat și redactor la „România liberă”. În 1885, obține un post la Ministerul de Externe.
Debutul lui Zamfirescu a avut loc în poezie.

Primele poezii îi sunt publicate în „Ghimpele” (1877) şi „Resboiul” (1878). Ca urmare a publicării poemului romantic „Levante şi Calavryta”, Zamfirescu primește aprecierile lui Alexandru Macedonski în revista „Literatorul”. În acelaşi an începe colaborarea scriitorului la ziarul „România liberă”, cu nuvela „O pagină din viaţa lui lohann Strauss”. Acolo, Zamfirescu publică schiţe şi nuvele romantice, o serie de Tipuri şi portrete, însemnări de critică literară, precum și cronici muzicale şi plastice.

Între anii 1882—1884, apar foiletoanele „De las palabras”, care conțin satire scrise cu vervă polemică şi portretele unor oameni politici sau de cultură, care, împreună, contribuie la zugrăvirea imaginii unei epoci. A mai publicat în „Familia”, „Ateneul român”, „Literatură şi artă română”, „Revista literară”, „Noua revistă română”, „Luceafărul”, „Revista idealistă” , „Ramuri”, „Flacăra”, „Îndreptarea”. În „Viaţa românească” îi apare o singură poezie, în 1920.

Începând cu anul 1884, Duiliu Zamfirescu colaborează la revista „Convorbiri literare”, unde sfârșește prin a-și publica cea mai mare şi mai semnificativă parte a creaţiei: romanele (cu excepția a două: „În faţa vieţii” şi „Îndreptări”), varii poezii, însemnări de critică literară, începutul unui studiu nefinisat despre Lev Tolstoi, traduceri şi încercări dramatice. Această etapă este profund marcată de influenţa lui Titu Maiorescu, a cărui contribuție la activitatea lui Zamfirescu se dovedește a fi decisivă în maturizarea scriiturii acestuia. 

Duiliu Zamfirescu
Produsele noastre pentru Duiliu Zamfirescu