Țările Române și regimul fanariot

Contextul în care a apărut regimul fanariot

La sfârșitul secolului al XVII-lea, Imperiul Otoman, înfrânt în fața Vienei, în 1683, va intra într-o criză profundă care se va manifesta în toate domeniile vieții: economic, politic, social. Criza Imperiului Otoman va purta numele de „criza orientală”. De această criză vor încerca să profite Austria și Rusia. Austria va încerca să își întărească poziția în Europa Centrală și de Est, prin Pacea de la Karlowitz: obținerea controlului asupra Ungariei în Transilvania.

Rusia urmărește să controleze bazinul Mării Negre, să ocupe strâmtoarea Bosfor și Dardanele și să obțină accesul în Marea Mediterană. Această criză va fi exploatată și de Țările Române, dintre domni îi amintim pe Constantin Brâncoveanu și Dimitrie Cantemir. Aceștia urmăresc printr-o apropiere de Rusia să elimine regimul de dominație otomană, pe care Țările Române îl cunoscuseră pe parcursul secolului al XII-lea.

Victoriile Austriei de la sfârșitul secolului al XVII-lea (prin Pacea de la Karlowitz-1699) și apropierea Țărilor Române de Rusia, determină Imperiul Otoman să introducă regimul fanariot în Moldova, în 1711, și în Țara Românească, în 1716.

Regimul fanariot este un regim dur de dominație otomană. Imperiul Otoman urmărește prin regimul fanariot două obiective:

A. Să își consolideze dominația asupra celor două Principate Romane

B. Să exploateze bogățiile celor două Țări Române

Prin instaurarea domniilor fanariote, otomanii își asigurau prezența la Iași și la București a unor oameni considerați de încredere, aceștia fiind deja parte a administrației de la Constantinopol. 

Cum au fost afectate Principatele?

Perioada fanariotă a fost caracterizată, în cea mai m...