Lupta antiotomană a domnitorilor români

Introducere

În Evul Mediu, cele trei state medievale românești (Țara Românească, Moldova și Transilvania) au fost tot timpul înconjurate de mari puteri, care au manifestat tendințe de control asupra spațiului românesc. Astfel, se afirmă: Regatul Ungariei, Regatul Poloniei, Cnezatul Moscovei (toate acestea sunt puteri creștine). Din secolul al XIV-lea  în S-E Europei la aceste puteri se adaugă o nouă putere, de această dată necreștină, cea a Imperiului Otoman

La finele secolului al XIV-lea, în expansiunea sa, Imperiul Otoman ajunge la Dunăre, în apropierea Țărilor Române. Va urma o perioadă dificilă pentru statele medievale românești, cu numeroase conflicte militare antiotomane, iar statutul politic al acestora se va modifica de la independență la autonomie.

Conflictele militare din această perioadă au demonstrat hotărârea românilor de a apăra integritatea țărilor lor, în acest sens orientându-se acțiunile mai multor domnitori români. În această perioadă domnitorii români au participat și la cruciadele purtate de creștinii europeni împotriva otomanilor musulmani.

Voievozii români care se afirmă în lupta antiotomană sunt Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul (în Țara Românească), Ștefan cel Mare (Moldova), Iancu de Hunedoara (Transilvania). Astfel, în lupta antiotomană rolul principal l-a avut instituția Domniei, reprezentată de domn, alături de celelalte instituții medievale precum Oastea cea Mare, Sfatul Domnesc, Biserica.

Preocupările domniei au fost de consolidare și construire a unor cetăți de apărare pentru a putea face față atacurilor Imperiului Otoman. De asemenea, domnitorii români au inițiat numeroase acțiuni diplomatice menite să sprijine dorința de păstrare a independenței și a integrității teritoriale.

Țara Românească

În ce privește lu...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in