Autonomii locale și implicarea în relațiile internaționale din Evul Mediu

Fragment din eseu

...

În concluzie, încă din perioada Evului Mediu românii au luptat împotriva dușmanilor care le-ar fi putut periclita unitatea statală și ființa religioasă. Dovedindu-se adevărate țări europene creștine, „porți ale creștinătății”, Țările Române au luptat împotriva dușmanilor mult superiori numeric, reușind însă de nenumărate ori să izbutească pe câmpul de luptă. Domnitorii români au ales în general o strategie defensivă, iar tacticile la care au apelat au fost multiple și s-au păstratat în timp, fiind folosite și de urmași: pământul pârjolit, atacul nocturn, atragerea adversarului într-o zonă în care să nu își poată valorifica superioritatea numerică etc. Evitând confruntarea în câmp deschis, denumită „bătălia de nimicire”, românii au reușit să țină piept otomanilor, iar domnitori precum Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul au rămas în istorie pentru curajul de care au dat dovadă în fața oștirilor otomane, marcând pagini negre în istoria acestora.