Evolutia politică a spațiului românesc în a doua jumatate a secolului al XIV-lea

Introducere

După ce în secolele IX-X s-au constituit primele formațiuni politice medievale românești, cunoscute sub denumiri precum țări, cnezate sau voievodate, pe parcursul secolelor următoare aceste formațiuni își vor câștiga independența și vor înregistra o perioadă de dezvoltare și consolidare. Evoluția politică a spațiului românesc a fost influențată în această perioadă de puterile creștine ale vremii, în special de cele trei mari puteri creștine vecine, care și-au manifestat în mod constant tendințele hegemonice asupra statelor românești (Regatul Maghiar, Regatul Poloniei, Cnezatul Moscovei) și, de la finele secolului al XIV-lea, de afirmarea unei noi puteri în zonă – Imperiul Otoman. Statele românești vor evolua diferit, Țara Românească și Moldova își vor câștiga independența și vor urma un parcurs al consolidării politico-administrative și economice, în timp ce Transilvania va fi cucerită de maghiari și va fi organizată ca un voievodat autonom în cadrul Regatului Ungariei.

Țara Românească

În jurul anului 1300 Basarab I unifică voievodatele lui Seneslau și Litovoi și întemeiază astfel Țara Românească. În urma victoriei de la Posada (1330), Basarab I obține independența statului muntean. Perioada următoare reprezintă un interval dedicat consolidării instituționale a Țării Românești, proces început de Basarab I și continuat în timpul urmașilor acestuia. Astfel, Nicolae Alexandru (1352-1364), fiul și succesorul la tron al lui Basarab, își va atribui în anul 1359 titulatura de „singur stăpânitor” al statului muntean. El va înființa în același an Mitropolia Ungrovlahiei, structură dependentă de Patriarhia de la Constantinopol, acțiune prin care și-a manifestat în mod oficial opoziția în fața pretențiilor politice hegemonice ale regalității maghiare și a încercărilor acesteia de catolicizare. ...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in