Lock

Noapte de decemvrie

Lock

Poezia Noapte de decemvrie a fost scrisă de Alexandru Macedonski și face parte dintr-o serie de unsprezece poezii care i-au adus poetului renumele de „poet al nopții”. Opera a fost publicată în cadrul volumului „Flori sacre” apărut în anul 1912 și transpune în versuri legenda din poemul în proză „Meka și Meka”, publicat tot de Macedonski în anul 1890.

Tema abordată de poet este cea a condiției omului de geniu, acesta fiind simbolizat de emirul care pornește în călătoria spre Meka. 

Totodată, poezia Noapte de decemvrie este una cele mai frumoase poezii ale nopții, scrise de Macedonski, îmbinând romanticul cu simbolismul într-o poveste exotică și fascinantă.

Eseul în care sunt interpretate versurile acestei poezii, cel care conține argumentele pentru care opera este considerată una simbolistă, fișa de lectură, dar și materialul cu ajutorul căruia vei învăța să scrii un comentariu au fost redactate de către profesorii de limba română cu care colaborează echipa Liceunet și îți prezintă cât mai clar mesajul transmis de Macedonski. Citind toate aceste eseuri vei reuși să înțelegi mai bine poezia și să obții rezultatele dorite la școală.

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in

Noapte de decemvrie

[4]
Review-urile utilizatorilor
  • 03/20/2022
    Scris de Elev in clasa a 12-a
  • 05/26/2021
    Scris de Elev in clasa a 11-a
  • 05/11/2021
    Scris de Elev in clasa a 11-a
  • 02/16/2021
    Scris de Elev in clasa a 11-a